[Editorial] Audierea Adunării Naționale, "emoția" nu ar trebui să paralizeze "rațiunea" Recenta audiere privind Coupang organizată de Comisia pentru Știință, Tehnologie, Informații, Radiodifuziune și Comunicații a Adunării Naționale se intensifică online. Sora mai mare a decedatei, despre care se crede că a murit din cauza suprasolicitării, a apărut ca referință și și-a vărsat furia asupra unui executiv de la Coupang, iar chiar și legislatorul care a continuat să o interogheze a fost văzut ștergându-și lacrimile. Durerea familiei îndoliate care a pierdut un membru al familiei este o tragedie care nu poate fi mângâiată de nimic. Totuși, punctul care trebuie subliniat calm este faptul că aceasta nu este o casă funerară, ci o "sală de audieri a Adunării Naționale" unde se discută legile și sistemele țării. Remarcile martorului din videoclip au depășit o tristețe disperată și s-au transformat într-o intensitate emoțională care a întunecat esența audierii. Apariția țipetelor la directorii corporativi, spunând "De ce este atât de greu să-ți ceri scuze?", "Răspunde acum" și "Copiii ar trebui să trăiască" și cerând compensații imediate este mai probabil să fie văzută ca un act de a schimba opinia publică apelând la emoții, nu la scopul audierii de a afla adevărul. Audierea ar trebui să fie un spațiu de rațiune pentru a întreba dacă firma este neglijentă pe baza principiilor și probelor legale, pentru a identifica deficiențele sistemului și a pregăti măsuri de îmbunătățire. Totuși, audierea din acea zi a amintit de un proces popular care deja hotărâse asupra "modelului bine și răului". Afirmația familiei îndoliate a fost imediat acceptată ca un "bine absolut" și "fapt" fără verificare, iar atitudinea companiei de a încerca să explice faptele sau să se refere la proceduri legale a fost respinsă ca o scuză pentru o "companie nemiloasă, fără sânge sau lacrimi". Ceea ce este deosebit de îngrijorător este că aceste apeluri emoționale blochează verificarea logică. Problema recunoașterii și despăgubirii accidentelor industriale nu este o chestiune emoțională, ci o chestiune care ar trebui tratată conform cauzalității medicale și standardelor legale. Când argumente precum "Familia mea a murit muncind din greu, așa că recunoaște asta necondiționat și dă-mi bani" au răsunat în Adunarea Națională prin vorbitori de înaltă performanță, discuțiile despre stabilirea unor relații raționale între muncă și management și îmbunătățirea sistemului își pierd locația. Ceea ce a adăugat combustibil la acest lucru este atitudinea membrilor Adunării Naționale. Președintele a vărsat lacrimi și a arătat o privire de alinare familiei îndoliate. Poate fi văzut ca o simpatie umană, dar nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva a profitat de curentul emoțional, neglijându-și datoria ca șef al corpului legislativ de a prelua centrul și de a coordona pozițiile ambelor părți. Acest lucru poate fi interpretat ca un populism care profită de furia publicului și pune presiune pe companii. Durerea nu ar trebui să fie un privilegiu, iar lacrimile nu pot înlocui dovezile. Când sentimentul "legii roiului", măturat de emoții, domină Adunarea Națională, tot ce rămâne nu sunt măsuri clare pentru a preveni reapariția, ci o vânătoare de vrăjitoare pentru companii și o împăcare temporară a opiniei publice. Adunarea Națională este un loc pentru a șterge lacrimile, dar, mai presus de toate, ar trebui să fie un loc unde cauzele structurale ale lacrimilor să curgă sunt analizate și rezolvate cu rece prin lege. Trebuie avut în vedere că, într-o audiere în care incitarea emoțională paralizează rațiunea, nu poate exista o soluție reală.