Imaginează-ți dopamina ca pe o bandă de alergare cu un control subtil al vitezei. Distragerile digitale accelerează modul de sprint. Muncă? E o plimbare relaxată, simțindu-se torturant de lentă. Soluția nu este să intri într-un comă de dopamină, ci să revii la o alergare sustenabilă în care plimbarea devine din nou revigorantă. Eu o numesc "Banda de alergare a dopaminei". Loviturile repetate cu recompense mari accelerează automat ritmul creierului, făcând sarcinile cu recompense mici (munca) să pară imposibile până când impui o limită de viteză. Abstinența nu "resetează așteptările" peste noapte, absența escaladării încetinește treptat centura, redând impulsul relativ al muncii.