Anul 2027 va marca cea de-a 50-a aniversare a Teoriei Soma de Rezervă, ideea că îmbătrânirea a evoluat deoarece resursele finite trebuie alocate între creștere, reparare și reproducere Odată cu scăderea drastică a ratelor reproductive la nivel global, merită întrebat: Cum a rezistat teoria? 🧵

Kirkwood a propus această teorie în @nature în 1977, bazându-se pe idei evolutive anterioare despre îmbătrânire și nemurirea pe linia germinală. A făcut parte dintr-un trio de teorii clasice ale îmbătrânirii evolutive, alături de acumularea mutațiilor lui Medawar și pleiotropia antagonică a lui Williams

William credea că deteriorarea târzie a vieții va fi intrinsec necorectabilă deoarece sistemele de reparare relevante nu ar fi niciodată favorizate de evoluție. În interviuri ulterioare, inclusiv unul despre munca mea la NYT, Williams a fost vehement disprețuitor față de intervențiile de longevitate

Un mare punct forte al teoriei DS este explicarea motivului pentru care animalele mici, cu reproducere lentă, trăiesc adesea mai mult decât cele care se reproduc rapid, de exemplu un liliac versus un șoarece

Din punct de vedere mecanic, cercetătorii au legat părți din această teorie de procese precum IGF-1, Sirtuinele și căile de detectare a nutrienților, unde o creștere și reproducere mai mare pot coincide cu mai puține reparări și o durată de viață mai scurtă la multe specii model

Dar o teorie unificată a îmbătrânirii trebuie să țină cont de reversibilitate, coerență și conservare a țesuturilor transversale. Modelele de acumulare a daunelor întâmpină dificultăți în a face acest lucru

În 2005 am demonstrat că muștele și viermii se pot reproduce destul de eficient și pot trăi mai mult atunci când sunt hrăniți cu polifenoli care activează Sir2. Imediat, în acest plat, resursele nu au fost limitative (Wood et al., Nature, 2005)

O dezbatere continuă este dacă compromisul între reproducere și îmbătrânire se manifestă consecvent în cadrul unor specii precum oamenii. În multe cazuri, indivizii cu viață lungă nu prezintă compromisurile așteptate între efortul reproductiv și menținere

Un alt puzzle clasic: de ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații, în ciuda unei investiții reproductive în general mai mari. Unele lucrări încearcă să reconcilieze acest lucru cu modelele evolutive, dar rămâne contestat

Alții spun că diferența dintre durata de viață a bărbaților și cea a femeilor este probabil un artefact bazat pe statistici, uitând efectul deceselor neonatale, bolilor legate de X, războaielor și fumatului

Teoria Informației despre Îmbătrânire (ITOA) propune că îmbătrânirea este determinată în principal de pierderea progresivă a informațiilor epigenetice și de reglare, mai degrabă decât de leziuni moleculare ireversibile

În acest context, stările celulare tinere nu sunt distruse odată cu vârsta, ci devin inaccesibile din cauza derivei epigenetice și a pierderii fidelității transcripționale. Entropia crește în mare parte din cauza evenimentelor catastrofale precum ruperea ADN-ului

Aceasta rezolvă o tensiune aparentă: Evoluția nu a selectat reîntinerirea, însă biologia a păstrat suficiente informații pentru ca reîntinerirea să fie posibilă

Împreună, ele formează un cadru coerent: îmbătrânirea ca o pierdere evolutivă tolerată a informațiilor biologice, nu ca un eșec structural inevitabil

În 2026, consensul științific nu este că Teoria Soma de Aruncă Folosință este greșită, ci că este incompletă și dependentă de context, o piesă utilă într-un puzzle evolutiv și mecanicist mai larg

Recunosc, nu imediat