Partidul care a făcut viața mai scumpă merită credit pentru că a observat | J T Young, Blaze Media Democrații au provocat criza accesibilității prin politicile lor "progresiste" și acum pretind că sunt șocați de ea. După ce au identificat o problemă pe care au creat-o, democrații dau acum vina pe republicani pe "accesibilitate". Este o demonstrație izbitoare de îndrăzneală — chiar definiția tupelui. De mai bine de un an, democrații s-au chinuit să găsească un mesaj care să rezoneze pentru că reciclează mesajele pierzătoare. Au atacat agresiv aplicarea legii de imigrație — luând cu asalt facilitățile ICE, atacând ofițeri ICE și apărând imigranți violenți ilegali. Democrații au acum o singură strategie: să facă campanie pe baza consecințelor propriei incompetențe și să spere că alegătorii vor uita cine le-a cauzat. Ei au votat pentru cea mai mare creștere de taxe din istoria SUA, opunându-se prelungirii ratelor de impozitare din 2017 în baza Legii privind reducerile de taxe și locurile de muncă. Ei continuă să se agațe de alarmismul climatic chiar dacă restul lumii merge mai departe. Ei rămân indulgenți în privința criminalității, opunându-se desfășurării Gărzii Naționale de către președintele Trump în orașele unde infractorii sunt dezlănțuiți, iar cetățenii respectuoși de lege trăiesc în frică. Și, într-un ultim act de disperare, au declanșat cea mai lungă închidere a guvernului federal din istorie — înainte să cedeze și să nu obțină nimic. Aceleași probleme. Aceeași eșec la conectare. Rezultatele vorbesc de la sine. Favorabilitatea democraților este la un abisal 32,5%, mult sub 38,2% al republicanilor și mult sub 43,8% al președintelui Trump. Apoi a venit Zohran Mamdani, neofitul democrat socialist din New York care a răsturnat vechea gardă a democraților la alegeri consecutive — mai întâi primarul Eric Adams, apoi fostul guvernator Andrew Cuomo. Mamdani a făcut ceea ce democrații au făcut mereu: le-a promis alegătorilor multe lucruri gratuite. Doar că a făcut-o la o scară mult mai mare — autobuze, locuințe, îngrijire a copiilor, magazine alimentare. Confruntați cu succesul său, democrații au ales răspunsul familiar: Dacă nu poți să-i învingi, alătură-te lor. Au curățat socialismul lui Mamdani, l-au rebranduit ca "accesibilitate" și au declarat că este noua lor cauză. Faptul că accesibilitatea este acum problema democraților nu ar trebui să surprindă pe nimeni. La urma urmei, ei au cauzat criza pe care acum o plâng cu voce tare. Începe cu New York City, unde accesibilitatea s-a prăbușit cel mai dramatic. Conform clasamentului Visual Capitalist al celor mai puțin accesibile orașe din America, Manhattan este pe locul 1, Brooklyn pe locul șase, iar Queens pe șapte. De fapt, primele 10 orașe cele mai puțin accesibile sunt conduse covârșitor de democrați și situate în state dominate de democrați: New York, Hawaii, California și Massachusetts. Prin contrast, nouă dintre cele 10 orașe cele mai accesibile se află în state dominate de republicani. Motivele nu sunt un mister. Acestea sunt politicile preferate de stânga: taxe mari care cresc costul vieții și alungă contribuabilii; controlul chiriilor care descurajează construcțiile noi și alimentează lipsa adăpostului; și reglementări excesive și litigii care umflă costurile a tot ce ating. Același tipar se aplică și la nivel de stat. U.S. News and World Report listează cele 10 state cele mai puțin accesibile, iar primele șase sunt California, New Jersey, Hawaii, Massachusetts, Washington și New York. Nouă din cele zece sunt state albastre. Florida — singura excepție din statele roșii — se mândrește, de asemenea, cu economia numărul 1, se clasează pe locul doi la educație, nu impune impozit pe venit la nivel de stat și continuă să atragă noi rezidenți în număr mare. Între timp, toate cele 10 cele mai accesibile state sunt conduse de republicani. Dar inflația? Nu este asta o problemă națională? Da, dar inflația nu s-a materializat din senin. A început sub administrația Biden, atingând un maxim din ultimii 40 de ani de 9,1% în iunie 2022. Inflația CPI-U era de doar 1,4% când Biden a preluat funcția în ianuarie 2021. Până în martie, aproape că s-a dublat. Până în iunie, rata a crescut la 5,4%. Până în decembrie, a ajuns la 7%. Un an mai târziu, stătea încă la 6,5%. Inflația nu a scăzut sub 3% până în iulie 2024 — a 43-a lună a președinției lui Biden. Cheltuielile excesive ale democraților au alimentat această creștere. Din anii fiscali 2021 până în 2024, Biroul pentru Buget al Congresului arată deficite cumulative de 8,9 trilioane de dolari, determinate de aproximativ 8 trilioane de dolari cheltuieli peste nivelul de bază pre-pandemie. Singurul motiv pentru care democrații nu au cheltuit mai mult a fost că membrii propriului lor partid s-au oprit. Inflația funcționează ca o creștere în greutate: apare rapid și dispare treptat. Chiar și atunci când rata inflației scade, prețurile rămân mai mari. Nu există un Ozempic economic. Americanii încă plătesc prețul pentru patru ani de lăcomie fiscală a democraților. Nimic din toate acestea nu i-a oprit pe democrați să pretindă că "accesibilitatea" este problema lor — sau să ceară mai multe din aceleași politici care au cauzat criza inițial: cheltuieli mai mari, taxe mai mari și mai multă reglementare. Lipsiți de idei câștigătoare, democrații au acum o singură strategie: să facă campanie pe baza consecințelor propriei incompetențe și să spere că alegătorii vor uita cine le-a cauzat.

Amazon blochează 1.800 de aplicații de angajare de la agenți nord-coreeni suspectați | Osmond Chia, BBC News Directorul de securitate al firmei a declarat că nord-coreenii au încercat să aplice pentru joburi IT de la distanță, folosind identități furate sau false. Amazon blochează 1.800 de aplicații de angajare de la agenți nord-coreeni suspectați Un executiv de top al Amazon a declarat că gigantul tehnologic american a blocat peste 1.800 de aplicații de angajare de la agenți nord-coreeni suspectați. Nord-coreenii au încercat să aplice pentru joburi IT care lucrează la distanță, folosind identități furate sau false, a declarat Stephen Schmidt, directorul de securitate al Amazon, într-o postare pe LinkedIn. "Obiectivul lor este de obicei simplu: să fie angajați, să fie plătiți și să canalizeze salariile înapoi pentru a finanța programele de armament ale regimului", a spus el, adăugând că această tendință este probabil să se manifeste la scară largă în întreaga industrie, în special în SUA. Autoritățile din SUA și Coreea de Sud au avertizat despre operativii Phenianului care desfășoară escrocherii online. Amazon a înregistrat o creștere de aproape o treime a cererilor de angajare din partea nord-coreenilor în ultimul an, a spus domnul Schmidt în postarea sa. El a spus că operativii lucrează de obicei cu persoane care gestionează "ferme de laptopuri" – referindu-se la calculatoarele din SUA, operate de la distanță din afara țării. Firma a folosit o combinație de instrumente de inteligență artificială (IA) și verificarea de către personal pentru a filtra aplicațiile de angajare, a spus el. Strategiile folosite de astfel de escroci au devenit mai sofisticate, a spus domnul Schmidt. Actori rău intenționați deturnează conturi LinkedIn inactive folosind acreditări scurse pentru a obține verificare. Acestea vizează inginerii software autentici pentru a părea credibili, a spus el, îndemnând firmele să raporteze cererile suspecte de angajare autorităților. Domnul Schmidt a avertizat angajatorii să fie atenți la indicii ale unor aplicații frauduloase pentru joburi nord-coreene, inclusiv numere de telefon formatate incorect și istorice educaționale nepotrivite. În iunie, guvernul SUA a anunțat că a descoperit 29 de "ferme de laptopuri" care erau operate ilegal în toată țara de către lucrători IT nord-coreeni. Au folosit identități furate sau falsificate ale americanilor pentru a ajuta cetățenii nord-coreeni să obțină locuri de muncă în SUA, a declarat Departamentul de Justiție (DOJ). De asemenea, a pus sub acuzare brokeri americani care au ajutat la asigurarea locurilor de muncă pentru operativii nord-coreeni. În iulie, o femeie din Arizona a fost condamnată la peste opt ani de închisoare pentru că a administrat o fermă de laptopuri pentru a ajuta lucrătorii IT nord-coreeni să obțină locuri de muncă remote la peste 300 de companii americane. DOJ a declarat că schema a generat peste 17 milioane de dolari (12,6 milioane de lire sterline) câștiguri ilicite pentru ea și pentru Phenian.

Este democrația întotdeauna despre adevăr? De ce poate trebuie să ne relaxăm viziunile pentru a ne vindeca diviziunile | Frank Chouraqui, Conversația Ne aflăm în mijlocul unei crize a adevărului. Încrederea în instituțiile publice de cunoaștere (școli, mass-media tradițională, universități și experți) este la cel mai scăzut nivel istoric, iar mincinoșii flagrant atrag sprijin politic în întreaga lume. Se pare că colectiv am încetat să ne mai pese de adevăr. Nervozitatea democraților înainte de această criză epistemică se bazează parțial pe o presupunere larg răspândită că ideea de democrație depinde de valoarea adevărului. Dar chiar și această presupunere are un cost. Din păcate, tendința democratică de a supraestima valoarea adevărului intră în conflict cu alte cerințe democratice. Acest lucru ne conduce în contradicții care devin subiect pentru dușmanii societăților deschise. Filosofii au prezentat mai multe argumente pentru această legătură dintre adevăr și democrație. Cea mai răspândită este și cea mai grosolană: democrația reprezintă toate lucrurile care ne plac, iar adevărul este unul dintre ele. Dar există modalități mai sofisticate de a susține acest punct. Filosoful german Jürgen Habermas susține că o democrație sănătoasă are o cultură deliberativă, iar deliberarea necesită "pretenții de validitate". Când vorbim despre politică, trebuie să ne deranjăm să ne asigurăm că ceea ce spunem este adevărat. Maria Ressa, o jurnalistă filipineză și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, susține în mod similar că democrația are nevoie de adevăr pentru că: "Fără fapte, nu poți avea adevăr. Fără adevăr, nu poți avea încredere. Fără toate trei, nu avem o realitate comună, iar democrația așa cum o știm — și toate eforturile umane semnificative — sunt moarte." Dar chiar avem nevoie de adevăr pentru a împărtăși o realitate? În practică, majoritatea experiențelor noastre de realități comune nu sunt implicate în adevăr. Gândește-te la mituri, la sentimentele de vecinătate sau la sentimentul de comunitate, poate chiar la religie și, cu siguranță, la realitatea supremă comună: cultura însăși. Ar fi greu să susținem că împărtășim realitatea culturală a comunității noastre pentru că cultura noastră este adevărată sau pentru că o credem adevărată. Unii ar putea argumenta că democrația este legată de adevăr pentru că adevărul este cumva neutru. Desigur, suspiciunea populistă față de experți este adesea exprimată în limbaj democratic: valoarea adevărului este menită să susțină o așa-numită tiranie a experților. Dar un punct cheie aici este că experții care urmăresc să spună adevărul, spre deosebire de mincinoși sau populiștii post-adevăr, trebuie să fie responsabili. Ei sunt supuși regulilor adevărului. Democrația este, prin urmare, potențial mai legată de responsabilitate decât neapărat de adevăr. "Efort uman semnificativ" Oricum ar fi, problema rămâne că, așa cum recunosc înșiși Ressa și Habermas, scopul democrației este să promoveze "eforturi umane semnificative". Democrația este în afacerea construirii unei lumi în care oamenii pot trăi uman. Și acest lucru, esențial, nu poate fi exprimat doar prin adevăr. O viață cu adevărat umană cere nu doar cunoașterea faptelor despre realitate, ci și o înțelegere subiectivă a lumii și a locului cuiva în ea. Adesea uităm că, deși adesea merg împreună, aceste două cerințe pot intra în conflict una cu cealaltă. Acest lucru se datorează faptelor, în timp ce sensurile implică interpretări. Înțelegerea, spre deosebire de cunoaștere, ține de modul în care privim lumea, de obiceiurile noastre de gândire și de construcțiile culturale — în principal identități, valori și instituții. Aceste lucruri își îndeplinesc funcția de a ne face să ne simțim acasă în lume fără a pretinde adevărul. Prea des, spiritul democratic descalifică aceste lucruri drept prejudecată și superstiție. Susținătorii adevărului democratic ar face bine să-și amintească că lumea pe care democrația încearcă să o construiască este o lume a eforturilor umane semnificative, nu doar a cunoașterii seci și a faptelor. Evenimentele actuale au arătat că trecerea cu vederea acest aspect are consecințe politice grave. Insistența asupra adevărului și devalorizarea sensului a condus la binecunoscuta depresiune modernă, adesea descrisă ca un sentiment de alienare — o rupere a legăturilor sociale, istorice și tradiționale între noi și cu noi înșine. Această alienare a oferit un teren de alimentație pentru populiști și anti-democrați, care se prezintă ca o soluție corectivă la criza de sens. Nu este degeaba că temele recurente ale populismului contemporan sunt cele ale apartenenței, tradiției, identității, originilor și nostalgiei. Trecem printr-o criză a adevărului — dar ne confruntăm și cu o criză a sensului. Când subliniem prea mult adevărul în detrimentul sensului, cultivăm un sentiment de alienare și livrăm publicul în mâinile dușmanilor săi. Am putea mai degrabă să ne amintim că angajamentul față de adevăr este doar una, foarte parțială, condiție pentru o viață cu adevărat umană, printre multe altele, și să ne construim democrațiile în consecință. Acest articol este republicat din The Conversation sub o licență Creative Commons. Citește articolul original: