Imaginează-ți o lume infernală la 855 de ani-lumină de Pământ, unde cerul plouă metale topite — și posibil rubine lichide și safire. Faceți cunoștință cu WASP-121 b, un Jupiter ultra-fierbinte blocat de mare într-o orbită de strângere mortală în jurul stelei sale. O parte explodează etern la peste 3.000 K (~2.700°C / ~4.900°F) — suficient de fier pentru a vaporiza fierul — în timp ce partea permanentă de noapte "se răcește" la aproximativ 1.500 K, încă asemănătoare unui cuptor după standardele noastre. Această divizare nebună de temperatură dezlănțuie vânturi supersonice care urlă spre vest, transportând vapori de apă și atomi de metale grele din partea de zi incinerată în emisfera nocturnă relativ mai rece. Ce urmează este pură nebunie cosmică: Aici nu există nori pufoși de apă. În schimb, atmosfera se condensează în nori metalici încărcați cu fier vaporizat, vanadiu, crom, calciu, sodiu, magneziu și nichel. Acestea formează ceață sclipitoare, de aerosoli, cum nu se mai poartă în Sistemul nostru Solar. Dar devine tot mai sălbatic. Modelele și observațiile Hubble sugerează că aluminiul se combină cu oxigenul pentru a forma corindon (oxid de aluminiu)—exact mineralul din spatele rubinelor și safirelor de pe Pământ. Amestecă urme de crom, vanadiu, fier sau titan (toate detectate sau așteptate aici) și obții picături de pietre prețioase care pot ploua pe partea de noapte. Pietre lichide căzând din nori acoperiți de metal. Această lume bizară este practic un cuptor care țipă cu ploaie exotică de picături de fier și particule microscopice de rubin/safir — un laborator natural de fizică extremă. Observațiile recente ale Telescopului Spațial James Webb (până la sfârșitul anului 2025) au surprins chiar și WASP-121 b pierzându-și dramatic atmosfera, lăsând în urmă fluxuri masive de heliu ca două cozi gemene de cometă care se întind pe mare parte din orbita sa—dovedind cât de violent este acești Jupiter ultra-fierbinți să sângereze în spațiu sub asaltul stelei lor. Datele JWST viitoare vor căuta monoxid de carbon și alte molecule pentru a decodifica modul în care aceste planete monstruoase se formează, migrează spre interior și, cumva, se agață de viață (sau cel puțin de învelișurile lor) în astfel de condiții apocaliptice. Puține locuri din univers strigă mai tare "vreme extraterestră" decât acest infern care plouă cu pietre prețioase și furtună de metal. Articol cheie: Thomas Mikal-Evans et al., "Variații diurne în stratosfera exoplanetei gigant ultrafierbinți WASP-121b", Nature Astronomy