Bine ați venit în frontiera roșie ruginită a lui Marte! Poartă acea jachetă groasă (și poate câteva straturi în plus)—temperatura medie la suprafață oscilează în jurul unui înfiorător -60°C (-76°F), deși maximele de zi de lângă ecuator pot depăși pentru scurt timp punctul de îngheț în condiții de vară. Nopțile coboară brutal de jos, adesea până la -70°C sau mai frig. Brrr! Aceste panorame uluitoare la 360 de grade surprinse de roverul Curiosity al NASA ne permit să visăm măreț la ceea ce ar putea vedea primele pași umani: câmpii vaste și stâncoase, dealuri stratificate de sedimente antice care urcă pe Muntele Sharp în craterul Gale, margini îndepărtate ale craterelor la orizont și un cer pătat cu praf de caramel. Este pustiu, de pe altă lume și sunt cu adevărat niște exemple uimitoare direct din ochii roverului: Curiozitatea cutreieră din 2012, urcând tot mai sus pe Muntele Sharp, surprinzând aceste priveliști captivante care leagă sute (uneori peste o mie) de cadre individuale. Cele recente din 2025 arată creste dramatice, modele de tip cutwork gravate de apele subterane antice și priveliști largi ale unui peisaj în schimbare, care sugerează trecutul mai umed și mai cald al lui Marte. Imaginează-ți că te îmbraci, ieși dintr-un modul de habitat și vezi asta în persoană — furtuni de praf care se rostogolesc în depărtare, atmosfera subțire abia foșnește costumul și două luni minuscule deasupra. Planeta Roșie te așteaptă. Cine e gata să plece? →

NGC 976, o galaxie spirală aflată la aproximativ 150 de milioane de ani-lumină distanță în Berbec, pare liniștită în această imagine, dar a găzduit odată o supernovă violentă. (Astfel de explozii pot eclipsa pentru scurt timp galaxii întregi) (Credit: ESA/Hubble & NASA, D. Jones, A. Riess și alții)

La marginea umbrită a vecinătății noastre cosmice, o galaxie pitică de dimensiuni mici numită Leo I — un satelit slab aflat în jurul Căii Lactee la aproximativ 820.000 de ani-lumină distanță — i-a uimit pe astronomi cu un secret greu în centrul său. Această mică galaxie sferoidală, de aproximativ 30 de ori mai mică și mult mai puțin masivă decât a noastră, adăpostește o gaură neagră centrală cu o lovitură gravitațională aproape egală cu Săgetătorul A*, bestia supermasivă care conduce inima Căii Lactee (aproximativ 4 milioane de mase solare). Descoperirea, raportată pentru prima dată în 2021 de María José Bustamante-Rosell și colegii săi, a venit din urmărirea meticulos a vitezelor stelare cu spectrograful VIRUS-W pe telescopul Harlan J. Smith de 2,7 metri al Observatorului McDonald. Introducerea acestor viteze orbitale în modele sofisticate de supercalculatoare a dezvăluit o distribuție a masei care cerea o gaură neagră centrală masivă — lăsând surprinzător de puțin spațiu pentru materia întunecată în regiunile cele mai interioare ale galaxiei. Acest lucru contrazice presupunerile vechi: galaxiile pitice precum Leo I erau considerate laboratoare de materie întunecată, cu găuri negre minime. În schimb, acest monstru supradimensionat (estimat la ~3 milioane de mase solare în analiza originală) domină gravitația sistemului, provocând tot ce credeam că știm despre cum cresc găurile negre și galaxiile, sugerează căi de formare exotice — poate colaps direct în universul timpuriu sau fuziuni antice — și deschide ușa către o populație complet nouă de fuziuni ale găurilor negre pe care viitoarele detectoare de unde gravitaționale, precum LISA, le-ar putea observa într-o zi unduindu-se prin spațiu-timp. (Notă: O reanaliză din 2024 a pus sub semnul întrebării afirmația inițială despre supramasiv, sugerând că gaura neagră — dacă există — este probabil mai mică, cel mult de masă intermediară (limita superioară a maselor solare ~10⁵), deși dezbaterea menține misterul viu și implicațiile captivante.)Lucrare originală: María José Bustamante-Rosell și colab., "Analiza dinamică a materiei întunecate și a masei găurilor negre centrale la Leo sferoidal pitic Leo I," The Astrophysical Journal.