Este democrația întotdeauna despre adevăr? De ce poate trebuie să ne relaxăm viziunile pentru a ne vindeca diviziunile | Frank Chouraqui, Conversația Ne aflăm în mijlocul unei crize a adevărului. Încrederea în instituțiile publice de cunoaștere (școli, mass-media tradițională, universități și experți) este la cel mai scăzut nivel istoric, iar mincinoșii flagrant atrag sprijin politic în întreaga lume. Se pare că colectiv am încetat să ne mai pese de adevăr. Nervozitatea democraților înainte de această criză epistemică se bazează parțial pe o presupunere larg răspândită că ideea de democrație depinde de valoarea adevărului. Dar chiar și această presupunere are un cost. Din păcate, tendința democratică de a supraestima valoarea adevărului intră în conflict cu alte cerințe democratice. Acest lucru ne conduce în contradicții care devin subiect pentru dușmanii societăților deschise. Filosofii au prezentat mai multe argumente pentru această legătură dintre adevăr și democrație. Cea mai răspândită este și cea mai grosolană: democrația reprezintă toate lucrurile care ne plac, iar adevărul este unul dintre ele. Dar există modalități mai sofisticate de a susține acest punct. Filosoful german Jürgen Habermas susține că o democrație sănătoasă are o cultură deliberativă, iar deliberarea necesită "pretenții de validitate". Când vorbim despre politică, trebuie să ne deranjăm să ne asigurăm că ceea ce spunem este adevărat. Maria Ressa, o jurnalistă filipineză și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, susține în mod similar că democrația are nevoie de adevăr pentru că: "Fără fapte, nu poți avea adevăr. Fără adevăr, nu poți avea încredere. Fără toate trei, nu avem o realitate comună, iar democrația așa cum o știm — și toate eforturile umane semnificative — sunt moarte." Dar chiar avem nevoie de adevăr pentru a împărtăși o realitate? În practică, majoritatea experiențelor noastre de realități comune nu sunt implicate în adevăr. Gândește-te la mituri, la sentimentele de vecinătate sau la sentimentul de comunitate, poate chiar la religie și, cu siguranță, la realitatea supremă comună: cultura însăși. Ar fi greu să susținem că împărtășim realitatea culturală a comunității noastre pentru că cultura noastră este adevărată sau pentru că o credem adevărată. Unii ar putea argumenta că democrația este legată de adevăr pentru că adevărul este cumva neutru. Desigur, suspiciunea populistă față de experți este adesea exprimată în limbaj democratic: valoarea adevărului este menită să susțină o așa-numită tiranie a experților. Dar un punct cheie aici este că experții care urmăresc să spună adevărul, spre deosebire de mincinoși sau populiștii post-adevăr, trebuie să fie responsabili. Ei sunt supuși regulilor adevărului. Democrația este, prin urmare, potențial mai legată de responsabilitate decât neapărat de adevăr. "Efort uman semnificativ" Oricum ar fi, problema rămâne că, așa cum recunosc înșiși Ressa și Habermas, scopul democrației este să promoveze "eforturi umane semnificative". Democrația este în afacerea construirii unei lumi în care oamenii pot trăi uman. Și acest lucru, esențial, nu poate fi exprimat doar prin adevăr. O viață cu adevărat umană cere nu doar cunoașterea faptelor despre realitate, ci și o înțelegere subiectivă a lumii și a locului cuiva în ea. Adesea uităm că, deși adesea merg împreună, aceste două cerințe pot intra în conflict una cu cealaltă. Acest lucru se datorează faptelor, în timp ce sensurile implică interpretări. Înțelegerea, spre deosebire de cunoaștere, ține de modul în care privim lumea, de obiceiurile noastre de gândire și de construcțiile culturale — în principal identități, valori și instituții. Aceste lucruri își îndeplinesc funcția de a ne face să ne simțim acasă în lume fără a pretinde adevărul. Prea des, spiritul democratic descalifică aceste lucruri drept prejudecată și superstiție. Susținătorii adevărului democratic ar face bine să-și amintească că lumea pe care democrația încearcă să o construiască este o lume a eforturilor umane semnificative, nu doar a cunoașterii seci și a faptelor. Evenimentele actuale au arătat că trecerea cu vederea acest aspect are consecințe politice grave. Insistența asupra adevărului și devalorizarea sensului a condus la binecunoscuta depresiune modernă, adesea descrisă ca un sentiment de alienare — o rupere a legăturilor sociale, istorice și tradiționale între noi și cu noi înșine. ...