Ca de obicei, liderii europeni abordează competitivitatea cu o viziune hemiplegică — văzând doar jumătate din imaginea strategică. Într-un interviu acordat @FT, șeful UE al concurenței @Teresaribera aduce un argument corect: Europa trebuie să-și apere modelul de reglementare dacă dorește să rămână competitivă într-o economie globală: "Ca europeni, nu putem paria pe o cursă spre fund", spune ea. "Știm că, prin reglementare, creăm aceste standarde înalte." Și avertizează că "dacă ne pierdem identitatea, valorile, încrederea poporului nostru, nu vom fi în poziția de a negocia nimic." Are dreptate într-un punct esențial: reglementarea este o pârghie a puterii. Dar aici argumentul se oprește brusc. Reglementarea funcționează doar dacă UE acceptă cel mai inconfortabil adevăr al concurenței globale: poți exporta regulile tale doar dacă domini economic. America și China modelează piețele globale pentru că sunt susținute de giganți — Big Tech, Big Industry, Big Finance — care acționează ca stabilitori inevitabili de standarde. Scara lor transformă regulile interne în norme globale. Europa, în schimb, vrea să reglementeze lumea în timp ce refuză să fie o putere. Vrea standarde fără scală. Influență fără campioni. Suveranitate fără dominație. Ani de zile, UE a ales în mod deliberat să se definească nu ca un spațiu al puterii, ci ca un spațiu al competiției — fragmentând piețele, blocând fuziuni și disciplinându-și propriii potențiali giganți în numele echității. Rezultatul este paradoxal: Europa reglementează companiile pe care nu le are, pe piețe pe care nu le domină. Aceasta nu este superioritate morală. Este o hemiplegie strategică. Dacă Europa crede cu adevărat că reglementarea este o sursă de competitivitate, atunci trebuie să creadă și în dominația economică, scara industrială și campionii europeni capabili să aplice aceste reguli la nivel mondial. ...