Această nouă imagine uluitoare de la Telescopul Spațial James Webb surprinde un prim-plan fascinant al Nebuloasei Helix — adesea numită "Ochiul lui Dumnezeu" — cea mai apropiată nebuloasă planetară de Pământ, situată la aproximativ 655 de ani-lumină distanță în constelația Vărsătorului. Nebuloase planetare ca aceasta apar atunci când o stea similară ca masă cu cea a Soarelui nostru se apropie de sfârșitul vieții sale. După epuizarea combustibilului de bază, steaua își pierde straturile exterioare într-o cochilie luminoasă de gaz, creând aceste capodopere cosmice. Helixul a fost descoperit pentru prima dată în 1823 de către astronomul german Karl Ludwig Harding, dar această ultimă vedere de la Camera în Infraroșu Apropiat (NIRCam) a JWST oferă cea mai clară și detaliată imagine infraroșie de până acum. Mărirea dezvăluie mii de stâlpi stranii, asemănători unor comete — unii întinzându-se mai lungi decât întregul nostru Sistem Solar — împrăștiați pe o bulă de gaz în expansiune. Aceste structuri dramatice se formează ca vânturi arzătoare din nucleul expus al stelei muribunde care se izbesc de materiale mai lente și mai dense, ejectate anterior, sculptând cozi și noduri complicate într-o coliziune cosmică violentă, dar frumoasă. (Nebuloasa completă se mândrește cu peste 40.000 de astfel de stâlpi gigantici!)Paleta de culori își spune propria poveste: albastrul viu trasează cel mai fierbinte gaz aproape de centru, galbenul evidențiază regiunile de răcire unde atomii de hidrogen încep să se lege în molecule, iar nuanțele de roșu intens marchează cel mai rece și exterior material. Lansată pe 20 ianuarie 2026, această observație uimitoare nu doar că arată ultimele artificii ale unei stele pe moarte, ci oferă și o avanpremieră a ceea ce ar putea aștepta propriul nostru Soare peste miliarde de ani. În cele din urmă, gazul îmbogățit expus aici va pluti prin spațiu, semănând nașterea unor stele noi și poate chiar viitoare NASA, ESA, CSA, STScI, A. Pagan (STScI)