Economiile AI au nevoie de șine, nu de reguli generale. Pe măsură ce agenții AI încep să interacționeze economic între ei, plătind, percepând taxe, coordonând și optimizând, multe sisteme încă se bazează pe ghiduri informale: limite de cheltuieli în documente, presupuneri despre "comportament rezonabil" sau supraveghere umană atunci când ceva nu este în regulă. Aceste abordări ar putea funcționa pentru prototipuri, dar se strică rapid odată ce agenții operează continuu și la scară largă.

Provocarea este că regulile generale nu se traduc în execuția automată. Agenții nu interpretează intenția, contextul sau excepțiile așa cum o fac oamenii. Fără șine rigide, sistemele revin la permisiuni largi, monitorizare reactivă și intervenție manuală după ce apar defecțiuni. Aceasta creează economii fragile în care o singură greșeală, exploatare sau configurare greșită poate apărea instantaneu.

Economiile AI necesită infrastructură care impune comportamentul implicit. Pe Kite, activitatea economică funcționează pe șine: identitate de agent verificabilă, autoritate cu scop, constrângeri programabile și așezare nativă care se execută exact așa cum este specificat. În loc să spere că agenții se comportă corect, sistemul garantează ce pot și ce nu pot face. La scară largă, autonomia sigură nu vine din judecata mai bună, ci din șine care fac rezultatele deterministe 🪁