Ca o paranteză interesantă a acestei discuții, observați că asta înseamnă că a fi Woke și a adopta orientarea de victimă este, în cele din urmă, un mecanism psihologic de apărare ca extensie a unei psihopatologii funcționale. Woke înseamnă practic să te uiți la propria lipsă de succes în lume și să-ți protejezi ego-ul să nu crezi ceva de genul "Trebuie să fiu praf la ceea ce fac", concluzionând, ca directorul Skinner, "Nu, eu nu sunt cel prost; Societatea este o conspirație uriașă care îi ține pe oameni ca mine jos." În psihopatologia funcțională, aceasta nu este o stare înnăscută de gândire sau rezultatul unei fracturi fundamentale. Este un comportament maladaptiv învățat pentru externalizarea controlului, deci vina, pentru lipsa unui succes mai mare, și este extrem de toxic, practic funcțional psihopatologic. Aceasta ar explica de ce gândirea woke tinde să evolueze și să crească atunci când există percepția de mobilitate descendentă într-o generație în ascensiune (dacă această percepție este justificată sau nu este o altă întrebare, dar doar percepția este necesară). În circumstanțe cu mobilitate descendentă, fie că este corectă sau nu, o concluzie pe care o persoană ar putea să o tragă pentru lipsa succesului este aproximativ "sunt slab", ceea ce poate fi canalizat de ideologiile woke într-o externalizare maladaptativă a controlului, deci a învinuiți, care crede că societatea este organizată într-o conspirație invizibilă împotriva "oamenilor ca tine", de obicei dând vina pe un grup capabil de țap ispășitor, precum albii, oamenii bogați, evreii sau comunitățile de imigranți de succes. Woke ca mecanism toxic de apărare psihosocială împotriva responsabilității (mai ales când circumstanțele sunt cu adevărat nedrepte sau nedrepte) are oarecum sens, nu-i așa?