Tatăl meu provine din praf de cărbune și anxietate. Tatăl meu s-a născut într-un oraș minier sărac din nord-estul Pennsylvaniei. Fără boiler. Cadă în bucătărie. Șapte copii făceau baie înainte de școală, în timp ce bunica încălzea apă pe aragaz. Asta era normal. Asta era viața. Dacă ne întoarcem destul de departe în arborele meu genealogic, sunt zilieri, fermieri feudali — oameni legați de pământ fără nimic de dat. Bunicul meu exploata cărbune. Tatăl meu conducea o macara. Fără avere. Doar muncește. Iar când munca încetinea, stresul umplea casa. Așa că înveți devreme cât de fragile sunt lucrurile. Cheltuieli versus venituri. Orele suplimentare înseamnă ușurare. O recesiune înseamnă frică. La 11 sau 12 ani, am primit o rută de ziare. Până în '76, câștigam cincizeci și cinci de dolari pe săptămână. I-am dat majoritatea mamei mele. Am păstrat puțin pentru mine. De aici vine avantajul. Când crești așa, nu romantizezi lupta — îți planifici evadarea. Te educi. Țintești spre un job de birou. Decizi că povestea nu se termină de unde a început. Acea agitație nu e opțională. Este moștenit. Mi-a plăcut această conversație cu @KevinWSHPod