Excluderea evreilor din categoria indigenei nu este doar un act de ștergere istorică, ci un dublu standard. Reflectă o refuzare de a aplica consecvent categorii conceptuale, atunci când acest lucru ar valida un grup minoritar care dezechilibrează arhitectura ideologică a stângii academice. Această recunoaștere selectivă dezvăluie că o mare parte din ceea ce trece drept cercetare progresistă funcționează mai puțin ca o critică a puterii și mai mult ca o reprezentare a patronajului moral — o economie curatoriată a nemulțumirii, menită să flateze rolul salvatorului alb. Evreii, a căror identitate indigenă rezultă din milenii de continuitate civilizațională, transmitere ritualică și atașament față de pământ, sunt excluși tocmai pentru că nu se conformează alfabetului hegemon, academic. Dar a fi indigen nu înseamnă să cauți validare într-un ecosistem de ONG-uri, bazat pe credit occidental, recunoaștere a donatorilor și prestigiu academic. Este un mod de a fi un Popor — definit prin memoria civilizațională, continuitate și transmitere — indiferent dacă acea identitate este sau nu lizibilă pentru complexul antisionist instituționalizat.