🇮🇷PROTESTELE IRANULUI: FLĂCĂRILE DE SUB CENUȘĂ Protestatarii din Iran se ridică ca niște focuri lente, ani de zile în formă, hrăniți de straturi de durere tăcută. Studenții, negustorii, mamele, muncitorii, nu urmăresc titlurile, ci încearcă să respire. Această ultimă rundă de proteste poate părea familiară pentru lumea exterioară, dar tonul s-a schimbat. Scandările poartă mai puțină speranță și mai multă oboseală, epuizarea rupându-i tăcerea. Ceea ce alimentează aceste revolte nu este influența străină, așa cum insistă Teheranul. E viața; Viața zilnică, chinuitoare, supravegheată. Salariile nu țin pasul cu inflația. Locurile de muncă dispar, în timp ce diplomele se adună. Vorbirea, îmbrăcămintea și mișcarea sunt controlate, uneori violent. Chiar și spațiile private par ocupate. Străzile Iranului sunt pline de cetățeni care cer spațiu. Spațiu de trăit, de muncă, de gândit, de respirat fără frică. Cererile lor sunt de bază: încetați să ne pedepsiți pentru că existăm. Să mergem fără cod vestimentar. Să vorbim fără scenariu. Să trăim fără rușine sau suspiciune. Răspunsul regimului este întotdeauna același: represiunea deghizată în ordine. Fiecare protest devine o conspirație, fiecare pledoarie un complot străin. Mass-media de stat arată cu degetul spre exterior, niciodată spre interior. Acea deviere cumpără timp, nu legitimitate. În esență se află o ciocnire pe care nicio forță nu o poate rezolva. Protestatarii caută demnitate. Statul caută ascultarea. Ambele vorbesc despre "protecție", dar o parte înseamnă protecție împotriva foamei și umilinței. Celălalt înseamnă protejarea ideologiei cu orice preț. Grija Washingtonului face zgomot în străinătate, dar impactul său este neclar. Oficialii americani vorbesc despre drepturile omului. Teheranul aude sabotaj. Protestatarii aud ambele și nu au încredere în niciuna. La urma urmei, simpatia americană nu plătește chiria și nu oprește gloanțele. Și fiecare declarație străină devine încă o scuză pentru regim să represe. Dar adevărata amenințare a Iranului nu este în străinătate. Este în interior. Refuzul de a schimba, de a asculta, de a evolua, asta menține neliniștea în continuare. Poți bate oamenii de pe stradă, dar nu poți învinge memoria. Fiecare represiune plantează sămânța următoarei proteste. Sursa: Eurasian Review