Adesea exprimăm indirect "ce fel de persoană sunt" evaluându-i pe ceilalți. Când laud o persoană, spunând "chiar are un tipar", subtextul este adesea: Pot aprecia o astfel de persoană, ceea ce înseamnă că și eu am un tipar. Când certi pe cineva, spunând "de ce este atât de lipsit de principii", subtextul este adesea "Nu suport astfel de lucruri, înseamnă că sunt foarte principial." Acest comportament este, în esență, un fel de auto-prezentare, modelând și consolidând imaginea morală, statutul social sau sentimentul de superioritate prin judecata celorlalți. Din punct de vedere psihologic, acest lucru are legătură cu "licențierea morală" sau "semnalizarea": folosim atitudinea față de ceilalți pentru a demonstra lumii exterioare (și nouă înșine) că "sunt o persoană bună", "am viziune" și "stau drept". Iar ultima propoziție "Oamenii sunt egocentrici, iar universul este și tu/centrat pe mine" este și mai relevantă. Toată percepția și orice sens cad în cele din urmă pe punctul de observație al "Eu". Indiferent cât de grozavi sau plini de ură ar fi ceilalți, trebuie să treacă prin filtrul "eu" pentru a intra în lumea mea. Laudele și mustrările sunt doar "eu" folosindu-i pe alții pentru a scrie biografii pentru mine. Așa că, data viitoare când vezi pe cineva care este deosebit de interesat să-i judece pe ceilalți, gândește-te la asta: Vorbește despre acea persoană sau despre el însuși? Oamenii sunt complecși, dar și drăguț de simpli. La urma urmei, trăim în centrul propriului nostru univers.