Oamenii mei sunt măcelăriți. Acest lucru depășește orice mi-aș fi putut imagina, chiar și în cel mai mare coșmar al meu pentru Iran și pentru iranieni. Cruzimea regimului este deliberată și sadică. Vedem dovezi insuportabile și auzim relatări ale martorilor oculari care sfidează înțelegerea. Acum doar o săptămână, au fost scene de speranță – momente de euforie pe străzi, polițiști făcând cu mâna, chiar încurajând protestatarii. Și acum suntem aici. Nu știu ce altceva să spun, în afară de asta: să vină zile mai luminoase. Să continuăm să fim fermi alături de poporul iranian. Iar pentru cei dintre noi din diaspora, să ne ținem unii pe alții aproape, să ne susținem și să nu ne uităm în altă parte. Permiteți-mi să închei cu asta: Nu încetați să vorbiți despre Iran.