Tot mai mult, ceea ce academia postcolonială numește critică este, de fapt, doar opoziție. "Gândirea critică" a ajuns să nu însemne altceva decât opoziția împotriva unei structuri presupuse de putere, descrisă invariabil ca "opresivă". Dar opoziția singură nu este critică. Se poate opune din dogmă, din resentiment sau din ideologie. Foarte des, ceea ce se numește "structură de putere" este o teorie a conspirației. Gândirea critică adevărată este epistemologică: implică testarea afirmațiilor, interogarea premiselor și aplicarea disciplinată a rațiunii.