Centrele de date devin obiecte politice. Nu pentru că tehnologia ar fi controversată, ci pentru că consumă resurse de care localnicii deja lipsesc. O construcție hiperscalabilă nu este "doar capex". Sunt permise. Apă. Regulile de rezervă pentru diesel. Cartierele observă că noul orizont este format din turnuri de răcire și stații de transformare. Odată ce ceva devine atât de mare, nu mai concurezi la inginerie. Concurezi pe legitimitate. Centrele de date schimbă comunitățile... la asta nu se gândesc oamenii suficient când vine vorba de AI. Tot vorbim ca și cum cipurile ar fi blocajul pentru că e mai ușor să gândești în fabrici și lanțuri de aprovizionare. Dar schimbările mai centrale sunt civice: ce va tolera, aproba și energiza o regiune într-un calendar care nu ține cont de următoarea lansare a modelului. Capacitatea distribuită se comportă diferit. Nu există un singur loc în jurul căruia să ne mobilizăm. Volumul de muncă poate fi mutat. Defecțiunile rămân în zonă. Și se poate hrăni din ceea ce există deja: GPU-uri nefolosite, săli subutilizate, capacitate "plictisitoare" pe care politica nu o poate opri pentru că nu este un permis nou... E pur și simplu acolo. Deci da, calculul devine o problemă de grilă, nu de cloud. Câștigătorii nu vor închide doar siliciul... Ei vor bloca fluxul rutabil, flexibil geografic.