Pentru mulți #Iranians, situația Iranului nu este o dezbatere teoretică sau o "complexitate geopolitică" abstractă. Este vorba de 45 de ani de experiență trăită sub un regim care a zdrobit sistematic disidența, a controlat corpuri și minți, a închis jurnaliști, a executat protestatari și a forțat milioane de oameni în exil. Iranienii sunt pe deplin capabili să înțeleagă imperialismul, intervenția străină și daunele pe care aceste forțe le-au făcut regiunii de-a lungul istoriei noastre. Mulți dintre noi ne-am opus constant imperialismului, fiind totodată clari cu privire la natura regimului IRI. Aceste poziții nu sunt contradictorii. Ceea ce este mai greu de înțeles este de ce unii jurnaliști, comentatori și activiști care vorbesc cu pasiune despre anti-imperialism luptă să aplice aceeași claritate morală celor 45 de ani de represiune ai IRI. De ce recunoașterea violenței de stat, a deținuților politici, a execuțiilor în masă, a opresiunii femeilor în interiorul Iranului este atât de des tratată ca opțională — sau, mai rău, ca o distragere. Punerea în centru a vocilor iraniene nu ar trebui să însemne amplificarea selectivă doar atunci când se potrivesc unei narațiuni preferate. Solidaritatea care ignoră sau minimizează opresiunea internă nu este deloc solidaritate. Anti-imperialismul care scuză autoritarismul nu este dreptate. Dacă analiza ta poate numi clar infracțiuni externe, dar ezită să le numească pe cele interne—mai ales când acele infracțiuni sunt documentate, în curs și cerute să fie recunoscute de cei care trăiesc sub ele—atunci problema nu este complexitatea. Este vorba de consistență. Iranienii merită dreptul la libertate, demnitate și autodeterminare — fără ca suferința lor să fie instrumentalizată, marginalizată sau explicată! #Freedom #Iran #TruthJusticeLove