Mult timp am crezut că progresul trebuie să se simtă curat. Decizia corectă ar părea evidentă. Următorul pas s-ar alinia cu ultimul. Dacă făceam lucrurile corect, povestea ar fi sunat rezonabilă cât timp încă o trăiam. Aceasta nu a fost deloc experiența mea. Majoritatea mișcărilor care au contat păreau neterminate când le-am făcut. Am acționat fără o explicație completă. Aveam încredere că pot să mă descurc pe parcurs, nu pentru că aș avea un plan mărețitor, ci pentru că să stau nemișcat era mai rău decât să mă mișc cu intenție. Există o diferență între imprudență și bună credință. Bună credință înseamnă să fii sincer la munca din fața ta. Asumându-mi responsabilitatea pentru învățare. Să crezi că te poți adapta atunci când dai peste ceva la care nu te-ai așteptat. Nu înseamnă să pretinzi că știi cum se termină totul. Când oamenii vorbesc despre convingere, adesea se referă la încrederea în rezultate. Despre ce vorbesc rar este încrederea în capacitatea lor de a răspunde. Această distincție contează. Nu eram sigur că alegerile erau corecte. Eram sigur că pot trăi cu consecințele, să învăț din ele și să mă adaptez fără să-mi pierd centrul. Să rămână aproape de ceea ce se întâmpla cu adevărat conta mai mult decât să fii chiar devreme. Abia mai târziu tiparul s-a dezvăluit. Atunci a reușit în sfârșit să înțeleg citatul. Steve Jobs a spus odată că nu poți lega punctele privind înainte, ci înapoi. Obișnuiam să aud asta ca o liniște de încurajare. Acum o aud ca descriere. Punctele nu sunt evidente în timp ce te miști. Ele apar prin tensiune, corecție și decizii care îmbătrânesc în sens. Nimic nu se conectează până nu petreci suficient timp în muncă. Pericolul este să aștepți până când lucrurile au sens înainte să te miști. De obicei, asta înseamnă că nu o faci niciodată. Viitorul rareori răsplătește certitudinea. Răspunde persoanelor dispuse să se implice fără garanții. Când povestea va prinde în sfârșit coeziune, va părea evidentă privind înapoi. Doar că nu va semăna cu versiunea pe care ai fi scris-o dinainte. ...