Statul britanic modern a descoperit o nouă metodă de control: dacă nu poate învinge un bărbat în instanță, îl va reclasifica ca un pericol pentru copii. Nu pentru că ar fi rănit un copil sau ar reprezenta vreun risc, ci pentru că cuvintele sale contrazic o politică care se bazează pe tăcere și frică. Cazul lui Jamie Michael arată cât de mult a decăzut sistemul. Un Royal Marine, achitat de un juriu în câteva minute, este acum interzis să antreneze echipa de fotbal a fiicei sale și este marcat de o stigmatizare care poate bântui un bărbat pe viață. Nu pentru abuz sau violență, ci pentru că a vorbit prea dur despre migrația ilegală. Protejarea, creată pentru a opri următorul Ian Huntley, a fost transformată într-un instrument pentru controlul gândirii. Nu mai protejează copiii de prădători, ci protejează statul de disidență. Un bărbat care a petrecut un deceniu construind cluburi pentru băieți și fete locale este tratat ca o amenințare latentă, numele său este pătat, prezența sa "monitorizată". Nu este pedepsit pentru un act, ci marcat pentru o opinie. Nu este judecat pe baza dovezilor, ci a ideologiei. Statul britanic nu poate închide granița sau deporta infractorii, dar poate vâna un tată care a vorbit online după ce a văzut fetițe înjunghiate într-un studio de dans. Boala nu este incompetență administrativă. Este o inversiune morală. Omul inofensiv este pedepsit cu zel, în timp ce omul periculos este ignorat cu indiferență. Statul a "pierdut" 53.000 de migranți ilegali și 736 de infractori străini. I-a pierdut în cartierele rezidențiale, în spălătoriile auto, în bucătării de mâncare la pachet și în lumea interlopă cu bani în mână pe care pretinde că nu o există. Nu le poate nici găsi, nici nu le poate elimina. Nu îi poate urmări, nu îi poate supraveghea, nici măcar nu poate răspunde la întrebări de bază despre unde se află. Totuși, are timpul și voința de a marca un veteran decorat drept o amenințare pentru minori și de a-i interzice accesul pe terenul de fotbal al propriului copil. Aceasta nu este o protecție pentru siguranță. Este spălarea pedepselor politice prin birocrații de protecție a copilului. Trucul este viclean și laș: nu incrimina direct discursul, pentru că juriile ar putea refuza să condamne. În schimb, pătează vorbitorul etichetându-l drept "nesigur" în preajma copiilor. Nu reduci la tăcere un om dovedindu-i că greșește. Îl reduci la tăcere făcând oamenii decenți să se retragă de el. Nu te certi cu el. Îl faci de neatins. Un juriu a ascultat, a cântărit probele și a respins cazul în mai puțin de douăzeci de minute. Statul birocratic a ignorat verdictul și și-a impus propria sentință în ședințe secrete. Nicio discuție despre fapte. Nicio recenzie a videoclipului. Nu avea dreptul să se apere. Fără pretenții de corectitudine. Un verdict cu ușile închise dat de oficiali care nu răspund nimănui și nu trebuie niciodată să se explice. Marea Britanie administrează acum un sistem de justiție din umbră, unde achitarea în instanță nu te scutește de condamnarea de către comisie. Adevărul mai profund este clar. Un guvern care nu își poate controla granițele se întoarce spre interior și caută să-și controleze supușii. Când nu reușești să oprești infractorii să intre, începi să-ți tratezi propriii cetățeni ca pe infractori. Patriotismul devine extremism. Furia devine pericol. Tatăl care antrenează copiii devine suspect, în timp ce adevărații infractori sunt eliberați și dispar în țară fără consecințe. Statul nu protejează copiii. Protejează narațiunea sa politică, chiar dacă asta înseamnă să distrugă viața unui om care a făcut mai mult pentru comunitatea sa decât oricare dintre lașii care l-au condamnat. Adevărata amenințare pentru copiii din Marea Britanie nu este un tată care a țipat la telefon. Este un guvern care și-a pierdut controlul, încrederea și acum îi pedepsește pe cei care observă. O societate în care părinții obișnuiți trebuie să-și supravegheze cuvintele în timp ce zeci de mii de bărbați necunoscuți cutreieră necontrolați nu este o societate sănătoasă. Este o societate care și-a abandonat granițele, și-a pierdut curajul și și-a îndreptat puterile de poliție spre interior pentru a-și ascunde rușinea. Mesajul este simplu și răutăcios: păstrați tăcerea, altfel vă vom distruge. "Cazul lui Jamie Michael arată cât de mult a decăzut sistemul."