Motivul pentru care mă întâlneam cu André era că un cunoscut de-al meu, George Grassfield, m-a sunat și a insistat că trebuie să-l văd. Se pare că George își plimbase câinele într-o zonă ciudată a orașului cu o seară înainte și, brusc, îl găsise pe André sprijinit de o clădire veche dărăpănată și plângând. André îi explicase lui George că tocmai se uitase la filmul lui Ingmar Bergman, Sonata de toamnă, la vreo 25 de străzi distanță, și a fost cuprins de un acces de plâns de necontrolat când personajul interpretat de Ingrid Bergman a spus: "Am putut trăi mereu în arta mea, dar niciodată în viața mea."