Dacă ai părinți care au 75 de ani și peste, te rog să citești cu atenție acest mesaj. La acea vârstă, ceva începe să se schimbe încet în ei. Corpurile lor încetinesc, energia le dispare, iar lumea pe care o înțelegeau începe să se miște mai repede decât pot ține pasul. Oamenii cu care au crescut dispar treptat, prietenii lor sunt mai puțini, puterea lor nu mai este ce era înainte, iar casa care odinioară era plină de responsabilități devine încet liniștită. Mulți dintre ei încep să pară invizibili. Ei pot repeta aceleași povești, pot pune aceleași întrebări, se pot plânge de lucruri mărunte sau pot deveni mai sensibili decât înainte. Ceea ce mulți interpretează ca încăpățânare este adesea singurătate. Ceea ce pare a fi iritare este uneori frică. Ei realizează încet că viața intră în ultimele sale capitole. În acel moment, nu mai au nevoie de noi pentru bani, ci mai degrabă pentru prezență. Un apel telefonic scurt înseamnă mai mult decât credem. Să stau cu ei și să ascultăm povești pe care le-am auzit de multe ori înseamnă mai mult decât ne dăm seama. A fi răbdător când uită lucruri înseamnă mai mult decât înțelegem. Într-o zi va suna telefonul și va fi știrea pe care toți încercăm să o evităm. Când va veni acea zi, banii pe care îi urmăreai vor fi încă acolo, întâlnirile la care ai participat vor continua, dar oportunitatea de a sta cu ei încă o dată va dispărea pentru totdeauna. Dacă părinții tăi au 75 de ani și peste, trăiești în timp împrumutat cu ei. Folosește-l cu înțelepciune.