E atât de tare. Practic, pe măsură ce modelele cresc, reprezentările lor interne încep să convergă prin diferite arhitecturi și chiar modalități diferite către o realitate comună, precum alegoria peșterii a lui Platon. Îmi amintește de teoria fasciculului de sine a lui David Hume, care susține că mintea nu este altceva decât o colecție trecătoare de "impresii" și "idei" fără un nucleu permanent. Sau doctrina budistă a anatta. Ceea ce percepem ca un "eu" unificat este, de fapt, o construcție convențională care apare din interacțiunea agregatelor.