Sărutul era proaspăt, sărat și purificator, ca o salată de morcovi cu turbă Ray.  Picioarele ei erau ca morcovii: ferme și drepte, înfășurându-se în jurul picioarelor mele ca sistemele radiculare ale doi copaci alăturați.  Pielea ei era ca uleiul de cocos: perfect albă eterică în prezent, dar topindu-se în invizibilitate pe măsură ce ne încălzeam una pe cealaltă.  Ochii ei erau ca sarea: singura parte geologică a acestui moment altfel biologic, ochi moi ca marmura, dar ascuțiți ca rocile sărate ascuțite, ochi care ar trăi mai mult decât mine ca granitul, ochi strălucitori ca stelele eterne de pe cer, ochi pe care nu i-aș uita niciodată nici măcar după moarte, ochi deschiși, privind în ochii mei deschiși.  Nu știu ce parte a corpului ei era ca oțetul de mere. Totuși, ceva ostil, dar purificator, curgea peste noi, apoi se scurgea înapoi, lăsând o baltă de lichid pe fundul bolului când totul s-a terminat.