Pe vremea mea, să urmăresc un episod nou trebuia să aștepți până a doua zi, sau chiar săptămâna următoare. Fără derulare înapoi, fără vizionare în exces, fără algoritm care să ofere totul pe tavă de argint. Netflix nu exista. Nici YouTube. Era o așteptare. Și așteptarea făcea parte din experiență. Te-a învățat o calitate care astăzi pare aproape un defect: răbdarea. Să aștept fără să aibă totul de la început. Să îndure golul dintre episoade. Să te bucuri de proces, nu doar de rezultat. Astăzi, totul este imediat. Vrei ceva? Click. Vrei distracție? Derulează. Vrei dopamină? Reîmprospătați. Și asta schimbă creierul. Schimbă modul în care reacționăm la lucruri. Schimbă modul în care experimentăm timpul. Diferența nu este tehnologică. Este nebunesc. Cei care au crescut în anii 1990/2000 au interiorizat ideea că lucrurile vin dacă aștepți. Că nu totul este instantaneu. Acea perioadă face parte din joc. Cei născuți astăzi într-o lume "la cerere" riscă să experimenteze așteptarea ca pe o problemă, nu ca pe o fază naturală. Și aici intervine mantra. Trăiești cu o mentalitate de "acum sau niciodată". Celălalt trăiește cu mentalitatea "va veni când va fi momentul potrivit". Pare un lucru mic, dar face o diferență uriașă. În viață. La serviciu. În investiții. În relații. Pentru că, la final, nu cel cu cele mai multe instrumente câștigă. Este cel care știe să stea nemișcat suficient de mult când este nevoie.