În 1979, Elvita Adams, copleșită de dificultăți financiare și trăind de la salariu la salariu, a ajuns într-un punct de disperare profundă. Într-un moment de criză, ea a decis să-și pună capăt vieții sărind de pe Empire State Building. În mod remarcabil, ea a supraviețuit a ceea ce părea a fi o moarte sigură. Supraviețuirea lui Adams poate fi atribuită unei lovituri extraordinare de noroc – sau a ceea ce unii ar putea numi intervenție divină. Când a sărit din clădire, o rafală de vânt a prins-o și a aruncat-o înapoi pe puntea de observație de dedesubt, unde a aterizat pe o margine. De acolo, a reușit să se târască în siguranță, scăpând de ceea ce altfel ar fi fost o cădere fatală. Experiența ei aruncă lumină asupra unui aspect tulburător al Empire State Building și asupra soartei celor care au încercat să sară de pe ea. După cum a explicat un fost angajat al clădirii, designul structurii joacă un rol semnificativ în rezultatul unor astfel de salturi. Baza Empire State Building este mai lată decât etajele superioare, ceea ce înseamnă că indivizii care sar nu cad neapărat direct la pământ. În schimb, ei lovesc adesea alte părți ale clădirii în jos, uneori provocând dezintegrarea corpurilor lor la impact, asemănător unui bloc de brânză care întâlnește o răzătoare uriașă. Este o realitate înfiorătoare care subliniază oroarea unor astfel de încercări, una pe care Elvita Adams a avut norocul să o evite. Fenomenul supraviețuirii unui salt de la o înălțime mare duce adesea la o schimbare profundă de perspectivă pentru cei care îl experimentează. Relatările unor persoane care au supraviețuit unor căderi similare, cum ar fi cele de pe podul Golden Gate, dezvăluie frecvent o realizare comună: odată ce s-au trezit căzând, problemele care i-au determinat să sară păreau mult mai puțin semnificative. Această schimbare de percepție evidențiază complexitatea experienței umane în momente de criză extremă și potențialul de claritate care poate apărea chiar și în cele mai grave circumstanțe.