Am o rudă îndepărtată care și-a crescut copilul cu blândețe. Băiatul are acum 9 ani, e o adevărată groază. Niciodată nu i s-a spus nu în viața lui, iar acum este într-o stare constantă de distrugere, provocându-și părinții să-i spună să se oprească. Cerând structură. Aruncă pahare de pe blat, face crize de nervi ca un copil obosit. Dar, ca să fiu corect, înțeleg. Probabil m-aș comporta așa dacă părinții mei mi-ar vorbi exclusiv așa.