Înainte de pubertate, băieții și fetele sunt în mare parte similari ca mărime, forță și capacitate fizică generală. În majoritatea măsurătorilor, copiii mici nu diferă dramatic în funcție de sex. Există, totuși, o excepție notabilă: aruncarea. Pe la vârsta de trei ani, băieții tind să arunce obiectele mai departe, mai repede și cu o precizie mai mare decât fetele. Nicio altă abilitate fizică în copilăria timpurie nu arată o diferență atât de mare și constantă. Pe măsură ce copiii cresc, băieții din diverse culturi continuă să exerseze și să perfecționeze această abilitate, aruncând bețe, pietre, mingi sau orice obiecte disponibile. Până în adolescență, avantajul masculin la distanța de aruncare și viteza s-a lărgit considerabil, triplându-se aproximativ ca magnitudine. Acest avantaj în puterea de aruncare și viteză este observabil chiar și în societățile de vânători-culegători la scară mică, sugerând că tiparul nu este limitat la mediile moderne sau industrializate.