Băieți, scrisul de software _simplu_ devine o adevărată artă pierdută. Suntem cu toții atât de dependenți de sisteme Frankenstein supradimensionate și hiper componabile, unde fiecare diferență mică declanșează un coșmar de verificare tranzitivă. Ah, și continuăm să pretindem că abstracția este liberă. Ei bine, ghici ce, nu e deloc așa. Fiecare strat introduce mai multă stare, mai multe cazuri limită, mai mult comportament nedefinit și mai multe interacțiuni emergente pe care nimeni nu le modelează cu adevărat complet. Amintește-ți: observabilitatea scade pe măsură ce indirecția crește. Adică, raționamentul formal se prăbușește efectiv atunci când granița efectivă a sistemului este întregul ecosistem. Ah, și apoi voi începeți să programați și mai mult software plin de dependențe și îl alimentați implicit înapoi în același LLM, grozav. Putem opri această nebunie pentru o secundă? Mai puține dependențe (sau, și mai bine, _niciunul_ dependențe). O bază de calcul mai mică și de încredere. Construcții deterministe. Reproducibilitate. Cod pe care îl poți citi, raționa și audita e2e. Simplitatea nu este nostalgie. Este singurul lucru care ne desparte de o prăbușire sistemică nenorocită.