Imaginează-ți o stea nou-născută care face o criză atât de violentă încât sfâșie cosmosul. Adânc în Orion, o stea bebeluș (încă ascunsă în coconul său întunecat) țipă crize supersonice prin două jeturi subțiri de plasmă. Aceste fascicule ies în direcții opuse cu sute de kilometri pe secundă, mai fierbinți decât suprafața Soarelui și strălucind cu o furie ionizată. Când se izbesc de norii de gaz și praf din jur, coliziunile detonează unde de șoc care luminează vidul ca niște cicatrici neon pe cer. Ceea ce vezi este una dintre acele cicatrici: obiectul Herbig–Haro HH 111, o pereche de șocuri cu arc incandescent care strălucesc acolo unde furia stelei străpunge materia interstelară. Întinzându-se pe 2,6 ani-lumină de la un vârf la altul (mai mult decât distanța de la Soare la Alfa Centauri), HH 111 este alimentat de o stea copilă îngropată într-un tump de întuneric cu 30 de mase solare. Întregul spectacol se află la aproximativ 1.400 de ani-lumină distanță, suficient de aproape încât Hubble să poată privi prin praf cu ochi în infraroșu. Lumina vizibilă este înghițită de ceață, dar infraroșul taie drept, expunând violența brută a unei stele care încă învață să ardă. Nu este un leagăn blând al nașterii stelelor. Aceasta este o zonă de război stelară, luminată de furia unei stele care refuză să se nască în liniște. Credit: ESA/Hubble & NASA, B. Nisini